Programul Radio-Televiziunii Române LIBERE

Mi-aş dori ca pe parcursul vizualizării/download-ării ultimelor fotografii de pe blog să ascultăm împreună ultimul cântec al Mariei Lătăreţu https://www.youtube.com/watch?v=XHS9MfusycQ

Ultimul comentariu îl voi face pe 11 decembrie 2014, dată la care acest blog v-a dispărea, împreună cu celelate două folosite pentru spaţiu. În locul vechilor programe, este posibil să mă ocup tot de mass-media.

Nu se potrivea mai bine, la final, decât  acest număr special, unicat, despre care v-am vorbit la un moment-dat.  El a apărut în zilele fierbinţi ale revoluţiei şi nu se găseşte în biblioteci. Totuşi, cineva m-a ajutat şi mi-a trimis primele 3 pagini. Au fost situaţii speciale, când au apărut ediţii speciale, tipărite în grabă, sub tensiune, în care dacă nu aveau ce scrie, rămâea ultima pagină albă, dar nu era cazul acum. Nu am vrut să mă cert cu persoana milostivă (ce-mi putea replica cu româneasca “Facere de bine”), care susţinea că ziarul are doar 3 pagini.  Cred că sunteţi de acord cu mine că un ziar are 2, 4, 6, 8, etc pagini, respectiv un număr pari. Deci 3, nici 2, nici 4. M-am uitat cu atenţie, am inversat pagina 3 (în oglindă), am negativat-o, am modificat culorile şi mi-am demostrat că există şi o a patra pagină, unde pe la mijloc se disting, cu caracte mari, albastre, urările “Crăciun fericit !” şi “La mulţi ani !”.  Q.e.d. Oare ascundea ceva ultima pagină ? Speram să fac rost de ziarul original şi să-l postez integral, însă timpul nu mai are răbdare. Să ne mulţumim cu primele 3 pagini ale acestui număr 0 (zero).

Mulţumesc pentru reacţiile prompte de la mesajul anterior !

Nu vi se pare şocant să vorbesc de Programul Radio-Televiziunii Române LIBERE şi, după 25 de ani de la apariţia acestui ziar să mi se impună cenzura dreptului de autor ?!

Pagina 1 pagina 2 pagina 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s